• Home
  • Documente
  • Tarife
  • Contact
  • Home
  • Documente
  • Tarife
  • Contact

Înființare firme offshore în Emiratele Arabe Unite

În ultimii ani, Emiratele Arabe Unite
(EAU) au devenit o destinație îndrăgită și
populară a investitorilor străini, astfel că și
antreprenorii romani manifestă interes față de una dintre cele mai dinamice regiuni din lume.

Cu toate acestea, există o diferență semnificativă între companiile din Emiratele Arabe Unite, care pot fi împărțite în două categorii:

  1. companii rezidente, onshore, care
    operează în țară
  2. companii nerezidente, înființate în
    scopuri offshore

În cazul în care se alege prima variantă, respectiv înființarea unei companii onshore în Dubai, aceasta se poate realiza numai în cazul
în care un cetățean rezident se alătură companiei în calitate de partener, însă, în așa - numitele zone de liber schimb se poate înființa
international business company, scutită de impozit (IBC, LTD), care nu are obligații fiscale, respectiv astfel de companii internaționale nu trebuie să depună declarații.
Unul dintre cele mai căutate centre offshore din Emiratele Arabe Unite este așa -numitul Ras al Khaimah (RAK), situat în proximitatea Dubai, unde companii gigant,precum Microsoft, Cisco, Siemens au interese, sucursale. 

Firma de avocatura cu birouri in orasele:
  Debrecen
  Budapesta

Infiintare Firma in Ungaria

Infiintare firma in Dubai/Abu Dhabi
cu sprijinul agenției noastre

De ce este diferită o companie înființată
în Emiratele Arabe Unite, față de o întreprindere înregistrată în Insulele Virgine
Britanice? Uniunea Europeană și alte țări
dezvoltate au stigmatizat statele offshore, cu
toate acestea, o societate comercială cu sediul
în Ras al Khaimah nu este inclusă pe listele
negre internaționale, astfel că aici
antreprenorul are posibilitatea să dețină o
companie care oferă beneficii offshore, fără
dezavantajele offshore. Și, întrucât Emiratele
Arabe Unite nu sunt membre ale Organizaţiei
pentru cooperare şi dezvoltare economică
(OCDE), informațiile privitoare la companie
beneficiază de un grad ridicat de securitate și
discreție a datelor.

Scutirea integrală, adică în cuantum de 100% de la plata impozitelor reprezintă un impuls semnificativ, atrăgând investitori străini aici. După cum se știe, în Emiratele Arabe Unite numai companiile petroliere și băncile
trebuie să plătească impozite, însă, din acest sector, statul beneficiază de un venit atât de mare, încât acesta este pe departe suficient pentru a susține dezvoltarea economică.
Compania înființată în Emiratele Arabe Unite asigură anonimat complet proprietarului, respectiv administratorului, având în vedere faptul că de la oficiul local al registrului comerțului nu pot fi solicitate informații cu
privire la proprietarii și administratorii societăților, acestea fiind tratate în mod confidențial, ne fiind menționate într-o bază de date publică.
Important este de știut și faptul că străinii pot fi asociați unici numai în companii înființate în zona liberă.
În cazul în care nu doriți să înființați o companie într-o astfel de zonă de liber schimb, atunci va trebui să vă asociați cu un cetățean local, care va trebui să dețină cel puțin 51% din acțiuni. În acest caz, compania poate să-și
desfășoare activitatea și în țară.

În Emirate există mai multe zone de liber schimb, în care străinii au posibilitatea să înregistreze o companie. În acest caz, compania va avea nevoie de un sediu social.
Cu toate acestea, în astfel de zone există mai mulți furnizori de sedii. Înființarea unei companii în Dubai nu prevede călătoria la fața locului a managerului sau a proprietarilor, înregistrarea acesteia fiind
posibilă și prin procură. Bineînțeles, procura nu se va autentifica în țara de origine a
fondatorului, astfel că nu va exista nici o urmă a acesteia în statul de reședință al proprietarului sau al administratorului.
În zona Ras al Khaimah, spre exemplu, pe lângă compania offshore, poate fi înființată și o companie onshore. Față de offshore, avantajul acestui aspect constă în faptul că proprietarii, respectiv administratorii obțin automat o viză în Emiratele Arabe Unite.
Compania arabă offshore nu trebuie să țină evidența contabilă, nu trebuie să depună
declarații și nu trebuie să elaboreze bilanț contabil. Poate opera conturi bancare nu numai
în țară (ceea ce nu reprezintă un aspect obligatoriu), însă există posibilitatea deschiderii unui cont bancar și în altă parte. Situat pe țărmurile sudice ale Golfului Persic, fiind a doua cel mai mare oraș după Abu Dhabi, Dubai este o metropolă aflată în dezvoltare dinamică. Se obișnuiește
clasificarea Dubaiului drept un stat separat, tocmai pentru a-l deosebi de Emiratele Arabe.
Metropola reprezintă una dintre cele mai renumite zone economice ale lumii, oferind posibilitatea descoperirii unor note multiculturale, având în vedere faptul că aici putem găsi oameni din întreaga lume.
Emiratele Arabe Unite dețin o relație de afaceri serioasă cu țările din Orientul Mijlociu, Asia și Europa, dezvoltarea lor datorându-se în mare măsură relațiilor economice cu restul lumii.
Extracția de petrol și gaze reprezintă o pondere semnificativă din produsul intern brut al țării, însă, în ultimele decenii, s-a observat și dezvoltarea turismului de lux.
Recent s-a observat migrarea unui număr semnificativ de medici europeni în Orientul Mijlociu, care, pe meleagurile arabe, beneficiază de remunerații substanțiale și condiții de lucru asemănătoare celor din cadrul spitalelor din Europa de Vest.

Infiintare IBC RAK (Free Zone)

înființare societate comercială în zonele de liber schimb din Emiratele Arabe Unite 3.900 EUR

  • Sediu Social
  • Deschidere Cont Bancar

Această sumă include adresa sediului social, precum și deschiderea unui cont în cadrul unei bănci locale. 
Reînnoirea licenței anuale costă aproximativ EUR 1.300

Servicii

Firma JAFZA

Dacă doriți să înființați o companie
IBC în zona JAFZA, prețul acesteia este de
EUR 9.900.
 Reînnoirea anuală a licenței costă
aproximativ EUR 2.400

Contactati-ne

Documente necesare înființării:

  • Copie pașaport sau
  • Copie carte de identitate
  • Adeverință de la banca romănă care
    gestionează contul membrului fondator n cadrul căreia banca certifică
    intervalul în care XY este clientul fidel
    al băncii
  • O factură (la apă, electricitate, gaze sau
    la telefon), care servește ca justificare,
    că membrul fondator este rezident în
    statul respectiv

Oferim Servicii de Infiintare din anul 2010. All Rights Reserved!